ascunzătoare

te aud
pentru a mia oară
cum îmi şopteşti
să deschid ochii,
să îi ridic,
să privesc în jur.
spui că sunt frumoşi.
eu îi văd gri,
sau chiar albi uneori.
sarea le-a şters vopseaua de pe iris.

nici nu mai ştiu ce culoare aveau…

vrei să-mi arăţi ce vezi tu, 
cum pietrele strivesc furnicile, 
cum florile se pălesc, apoi mor.
eu închid ochii, 
văd gâze alergând pe flori nemuritoare. 
mă tragi de mână spre groapa de gunoi 
unde zac vise spulberate. 
mă întorc cu spatele la ea, 
mă uit la fluturii care zboară bezmetici 
printre maci verzi.
vrei să-mi arăţi realitatea, 
lumea. 
spui că aşa e bine, 
că aşa trebuie. 
refuz.
închid ochii. 
adevărul 
e ură, 
e durere, 
e puroi cu miros de moarte 
şi chip de monstru. 
la mine în vis 
stă închis într-o colivie 
din coarne de unicorn, 
aşezat pe un pat de lavandă.

ia-mă de mână, 
hai să-l lăsăm să doarmă! 
nu- l trezi, 
doar plimbă-te cu mine, 
cu fluturii, 
cu furnicile…
ia soarele, 
prinde-mi-l în păr, 
fă-mi un colier din zâmbete, 
iar când e gata, 
hai să pornim la vânătoare de raze! 
tu poţi să iei arcul din dinți de soare, 
eu o să iau năvodul din stele. 
caută-mă când caut pene de rouă 
pentru o pereche de aripi... 

ai să vezi ce strălucitoare o să fie!