descuamare

apa fiartă

îmi intră pe sub unghii și piele,

lăsând carnea să plutească în derivă

într-un lighean găurit. sinapsele mi-au amorțit,

iar coastele se topesc sub ceara ce picură dintr-un gândac.

într-un cap negru de pisică cu ochii scoși stau viermi strălucitori
ce mă privesc cu invidie. ar vrea niște apa, dar lipitorile nu îi tentează…

sunt lihnite, se vede după cum se înfruptă din splina mea ruginită care zace

aruncată într-un colt de o pseudo-burgheză slinoasă, unde a mucegăit.

cu scrumul meu cum rămâne? nimeni nu își amintește de el.

nici măcar nu știe să înoate, sărmanul de el! alunecă

încet, încet în adâncurile căzii pline cu schelete

de flashback-uri și flash-forward-uri,

apoi dispare....