îmi e așa de teamă...
de fapt nu, mint,
nu mi-e frică,
nu mi-e teamă,
sunt îngrozită.
nu pot să deschid ochii,
e teribil!
dacă au să-mi crească
șerpi și dragoni
orbi și flămânzi?
or să vrea să-mi mănânce
globii oculari!
da,
știu
sigur
că asta o să vrea!
și asta o să și facă!
de asta nu pot,
nu pot să deschid ochii!
de ce i-aș deschide?
de ce nu aș putea să trăiesc
doar o viață
cu ochii larg inchiși?
pentru că,
la naiba,
la naiba cu asta,
nu pot!
s-au gândit și la asta...
nu or avea ei ochi, dar se pare
ca au o minte
mică și sadică
ce le zbârnâie
mai rău decât coada.
goddammit!
au dat cu saliva lor scârboasă
pe fiecare geană în parte,
iar dacă închid ochii,
mi se impletesc
în două uși
de crematoriu,
ca să îmi facă irisul scrum.
îmi vine să bag ghearele
până la umăr
și să trag de pleoape
până le întorc pe dos,
ca pe niște mânuși de lână
roase,
dar știu că nu au
să mă lase.
nu am altceva de făcut
decât să stau
în purgatoriul ochilor
semideschiși
sau semiînchiși,
fumând,
mestecând dinți
și bând câte o gură de dry gin,
ca să alunece
pe gât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu