avem o canapea cu arcuri ieșite.
acolo ne place mereu să stăm
pe perne umplute cu cuie.
îți așezi capul între genuncvhii mei osoși,
privind la stelele care își crapă craniile.
irisul înnebunește, vrea la plimbare,
așa că o să îi dau drumul din lesă.
aleargă descătușat prin urechea ta,
îmi trimite selfie-uri cu rotițele tale.
ce albe si zimțate sunt!
oare ce miroase așa urât?
nu îmi dau seama dacă tu sau eu,
dar e clar că ne-am împuțit
mai rău decât pisica aia pe care am scos-o
astă-vară din lac și am lăsat-o la uscat
pe sârma ruginită îmbibată cu sulf.
ne-a expirat garanția pe viață,
termenul de validitate e depășit,
putrezim din ce în ce mai repede,
până ce o să rămână din noi
doar două bălți de acid și salivă,
în care să se scalde praful de oase,
cocă de stele pe care nu are cine să o modeleze...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu