deus incertus

ia-mă de mână, 
aruncă-mi un vis!

al meu tocmai s-a stins...

îmi aprind câte un fir de păr

pentru fiecare pagină, 
altfel nu pot citi...

nici cărțile nu mai sunt ce erau...

odată valsau pentru mine,

acum eu dansez pentru ele,

în timp ce niște hipioți beți

se holbează de pe niște scaune scunde 
și mâncate de cari

la lumina unui neon negru...

de ce pisica zace moartă în mijlocul camerei,

iar casa nu se mai rotește?

scoicile zac mute și prăfuite

într-un sertar ruginit, 
au secat chiar și valurile din ele..

doar bocancii nămoliți

îmi mai zâmbesc trist dintr-un colț...

foile se strâmbă la mine cu scârbă,

în timp ce un pix vomită pastă albastră,

mai mult din obișnuință decât din plăcere...

carnea mi-a înnebunit de tot,

stă, salivează ca o dementă 
la oasele care ard trosnind

cu flacără portocalie ...

de ce aplaudă, râde sadic și violent,

în loc sa le stingă?